De cealaltă parte a Bistriţei, către Cozla, şoseaua care se îndreaptă spre Bicaz străbate, la ieşirea din oraş, cartierul Sarata. Biserica "Buna Vestire" - Sarata se află la extremitatea nordică a acestui cartier, în apropierea pârâului Cărbunoasa, pe strada Verii nr. 5.
Deoarece la Sarata s-a ridicat o biserică nouă, cu mult mai încăpătoare, vechea biserică din lemn a fost strămutată, prin grija arhimandritului Ciprian Zaharia, stareţul Mănăstirii Bistriţa, pe locul vechiului Schit Cozla (Draga) care a ars.
Prea Fericitul Părinte Patriharh Teoctist, al Bisericii Ortodoxe Române, a numit ca preot paroh la această parohie pe preotul Capşa Constantin în data de 25 noiembrie 1989.
Noul preot şi-a început activitatea cu 1 ianuarie 1990. La numai o lună după instalare a hotărît impreună cu Adunarea Parohială construcţia unei noi biserici.
În 21 aprilie 1990, s-a sfinţit de către Prea Sfinţitul Episcop Vicar Pimen al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor locul de biserică cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”.
La data de 23 octombrie 1994 Prea Sfinţitul Episcop Vicar Calinic Botoşaneanu a sfinţit noua biserică atribuindu-i al doilea hram „Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie”.
Lucrarile s-au efectuat în timpul păstoriei Inalt Prea Sfintitului Mitropolit Dr. Daniel Ciobotea, Arhiepiscop al Iaşilor şi a preotului paroh iconom stavrofor Capsa Constantin inconjurat de vrednicii credinciosi ai parohiei cât şi a marilor ctitori din ţară şi străinătate.
După obţinerea tuturor aprobărilor, în 1995 vechea biserică, a fost mutată la schitul Draga, cartierul Dărmăneşti din Piatra-Neamţ.
În anul 1996 din schela rămasă de la construcţia noii biserici s-a construit o casă parohială situata în spatele bisericii noi.
Între anii 1994-1997 noua biserică a fost pictată şi dotată cu mobilier adecvat. Pictura a fost efectuată de Răchieriu Costică şi soţia lui Zenaida, recomandaţi de Prea Sfinţitul Episcop Vicar Calinic Botoşăneanu.
Catapeteasma e sculptată în lemn de stejar de Oglinzanu Vasile, din satul Nemţisor comuna Vinatori jud. Neamţ. Icoanele de pe catapeteasmă sunt pictate pe placi din aşchii de lemn de aceiaşi pictori.
În anul 2006 biserica a fost racordată la sistemul de încălzire cu centrală proprie pe lemne.
La biserica „Buna-Vestire” Sarata din 1990 pînă în prezent au fost săvârşite cinci sfinte liturghii arhiereşti şi două vizite arhiereşti făcute de Inalt Prea Sfintitul Parintele nostru Teofan, cu ocazia aducerii sfintului Antimis in 2010 şi la taina sfintei cununii a tinerilor Ioan şi Nicoleta Nistor din 18 septembrie 2011.